Radio Moldova Online

Este postul de radio cu care au crescut zeci de generaţii şi care continuă să se impună cu multă credibilitate în faţa oamenilor. Timp de aproape nouă decenii generaţii de jurnalişti, redactori, editori, oameni de artă, ingineri au muncit cu dedicaţie şi ardoare pentru a aduce în casele radioascultătorilor cele mai proaspete şi mai obiective ştiri, cele mai interesante emisiuni, cele mai îndrăgite piese muzicale, concerte, transmisiuni şi spectacole radiofonice. Postul Radio Moldova poate fi recepţionat în eter pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe unde FM şi AM, dar şi accesat on-line pe TRM.MD.

Postul Naţional Radio Moldova este o structură a Companiei „Teleradio Moldova”, emite 24 din 24 de ore. Departamentele şi redacţiile Radiodifuziunii produc emisiuni de actualitate, programe culturale, educative, distractive, pentru copii, tineret, precum şi din domeniul sportului. În prezent, grila Radio Moldova conţine 83 de emisiuni, printre care 16 sunt din Fondul de Aur al instituţiei media. În structura sa are şapte redacţii („Actualităţi Radio”, „Dezbateri, documentare, coproducţie şi investigaţii”, „Cultură”, „Muzică”, „Tineret”, „Copii”, „Minorităţi naţionale”), două departamente („Patrimoniu” „Înregistrări şi colective muzicale”, ce include Orchestra simfonică, Capela corală „Moldova”) şi Centrul Tehnic Radio. De-a lungul timpului, în arhiva sonoră a radiodifuziunii naţionale s-au depozitat peste 120 de mii de înregistrări: 89 de mii de fonograme muzicale pe diferite suporturi şi 32 de mii de benzi vorbite.

Radio Moldova îşi are originea în anul 1930, când pe malul stâng al Nistrului în oraşul Balta a fost înfiinţată Radiodifuziunea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.A.S.S.M.), aflată în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Timp de aproape şapte decenii dreptul la libera exprimare şi pluralismul de opinii erau principii interzise. Alături de scriitori, savanţi, academicieni, profesori, medici, jurnaliştii de la „Teleradio – Moldova” fuseseră printre primii militanţi ai Mişcării de Eliberare Naţională, care a luat amploare în 1988. În vara anului 1991 Radio Moldova era unicul difuzor unional care informa despre putci-ul de la Moscova. În anul 2004 Radio Moldova devine post public de radio în urma transformării Companiei de Stat „Teleradio – Moldova” în Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului. În tendinţa de a valorifica potenţialul său şi a diversifica produsele, Compania „Teleradio-Moldova” a lansat pe piaţa mediatică autohtonă în această zi, doar că în ani diferiţi, posturile radio de nişă: în 2008 – Radio Moldova Muzical, iar în 2012 – Radio Moldova Tineret.

Radio

Comments { 0 }